Autorul primului gol al Astrei în Giulești, Constantin Budescu, crede că echipa sa are forța de a se bate atât pentru trofeul Cupei României, cât și pentru titlul, alături de Steaua.
„A fost destul de greu meciul, cu toate că am avut 2-0. Mă bucur că am reușit să ne calificăm până la urmă. Nu cred că a fost de vină oboseala, ci puțină relaxare. Trebuie să vedem care au fost greșelile din seara asta și să le remediem. Puțini se așteptau să ajungem până aici, dar merităm asta. Noi sperăm să ajungem cât mai sus. Am câștigat cu CFR în campionat, dar în Cupă va fi altceva. Sper să facem un meci bun și cu Steaua, să dăm ce avem mai bun”, a spus Budescu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Astra s-a impus în Giulești în fața Rapidului, scor 3-2, în sferturile Cupei României și o va întâlni pe CFR Cluj în semifinale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER